Rata de supraviețuire a cancerului pancreatic este foarte scăzută. În ultimii 40 de ani, rata de supraviețuire nu s-a schimbat semnificativ. Găsirea de tratamente eficiente este o provocare urgentă pentru cercetători. De mulți ani, tamoxifenul a fost folosit pentru a trata cancerul de sân, deoarece inhibă estrogenul pentru a stimula creșterea tumorii mamare. Recent, studiile au arătat că tamoxifenul poate fi utilizat pentru a trata cancerul pancreatic. Echipa de cercetare a demonstrat că tamoxifenul poate ajuta la schimbarea mediului fizic al creșterii tumorii de șoarece, la reglarea dezvoltării țesutului cicatricial, a inflamației și a răspunsului imunitar. Rezultatele cercetării sunt publicate în „Raportul EMBO”.
Pancreatic cancer, like most solid tumors, is surrounded by a large amount of connective tissue. The stiff scar-like tissues are like scaffolding around tumors. They block the delivery of drugs by preventing chemotherapy drugs from reaching the tumor. They also regulate the growth and spread of tumors. Formarea țesutului conjunctiv în tumorile pancreatice este condusă de celulele stelate pancreatice (PSC), care sunt întărite prin aplicarea forței fizice și remodelarea structurii țesutului.
Când cercetătorii au studiat modelul de tumoră pancreatică de șoarece, au descoperit interacțiuni între celulele din jurul tumorii pancreatice și, de asemenea, au studiat modul în care tamoxifenul a schimbat mediul fizic din jurul tumorii pancreatice. Tamoxifenul are capacitatea de a inhiba țesutul conjunctiv din jurul tumorilor de scleroză PSC și de a împiedica mediul înconjurător să devină dur. Tamoxifenul reglează răspunsul imunitar și poate inhiba invazia și răspândirea celulelor canceroase. Mai mult, celulele din tumora pancreatică sunt expuse la foarte puțin oxigen, ceea ce creează un mecanism de protecție: atunci când nivelul de oxigen scade, celula eliberează o moleculă numită factor inductibil al hipoxiei (HIF), care ajută celulele canceroase să supraviețuiască în condiții. Dar tamoxifenul poate inhiba producția de HIF, făcând celulele canceroase susceptibile la niveluri scăzute de oxigen și mai susceptibile de a muri. Dar această muncă este în prezent efectuată pe culturi de celule și modele de șoarece, așa că sunt necesare mai multe cercetări înainte de a putea fi aplicată la pacienți umani.
